Despre noi

Pădurea Copiilor este o asociație nouă, înființată în 2016, desprinsă organic din Asociația ViitorPlus, unde a început în anul 2007 sub numele: „Adoptă un copac!”.

Pădurea Copiilor este un program de mediu cu o componentă puternic educațională, care își propune dezvoltarea comunităților din sudul tarii, aflate în dificultate și schimbarea de mentalități. Obiectivul nostru de a împăduri suprafeţe degradate din sudul României este atins prin implicarea comunităţilor locale, cu ajutorul a mii de voluntari şi cu susţinerea companiilor partenere, ce aleg să aibă un comportament responsabil. Pentru aceasta avem parteneriate pe termen lung cu companii şi donatori, organizăm  evenimente şi campanii educaţionale şi sportive, care să susţină proiectele de împădurire.

În 2016, domeniile noastre de implicare au devenit mai vaste oferind soluții pentru împădurire, voluntariat, sport, educație, eco-inovație, dezvoltare comunitară.