Noi victorii în lupta cu terenurile degradate și poluarea: Pădurea Copiilor cucerește Sudul României!

Știai că anul acesta s-au plantat noi hectare de viitoare pădure în regiunea Sud-Muntenia și că au prins rădăcini peste 38.000 de puieți?

Asociația Pădurea Copiilor a reușit un ritm de plantare accelerat datorită utilajului mecanizat dezvoltat cu ajutorul Institutului Național de Mașini Agricole și achiziționat prin proiectul Creștem Vlăstarii Vlăsiei, finanțat în cadrul competiției Idei din țara lui Andrei, organizată de OMV Petrom. Mai mult, în proiectul Creștem Vlăstarii Vlăsiei avem ca obiectiv eficientizarea procedurilor legale pentru împădurire prin simplificarea identificării și avizării terenurilor și a schimbării de folosință a unui teren din agricol în silvic. Vrem să încurajăm alte inițiative de împădurire, iar utilajul poate fi închiriat la un preț accesibil și cu siguranța că banii investiți se vor întoarce tot în îngrijirea pădurilor.

Și cu ajutorul utilajului de plantare, în sezonul martie – aprilie, Asociația Pădurea Copiilor a reușit să împădurească într-o nouă comunitate: Troianul, jud. Teleorman, unde puieții de stejar și salcâm s-au răspândit pe 1,7 ha de teren. Mai mult, încă 31.000 de puieți de foioase au completat pădurile de la Ariceștii Rahtivani (Prahova) și Cuza Voda (Teleorman), perdelele forestiere în Parcul Municipal Ploiești și la ferma educațională Pădurea cu legume.

Pădurile ajută la reechilibrarea solurilor, la creșterea calității aerului aer și la evitarea fenomenelor climatice extreme, iar pe termen lung, la un viitor mai sigur pentru generațiile viitoare. Asociația Pădurea Copiilor a adus la viață 64 hectare de pădure, în beneficiul a 9 comunități formate din nu mai puțin de 243,000 de oameni din regiunea Sud-Muntenia.